mesajul nostru



 

Școala Gimnazială ,,Dimitrie Vatamaniuc’’, Sucevița este singura școală din satul nostru și are ca structură Școala Gimnazială Voievodeasa din satul cu același nume. Comuna noastră este  binecunoscută în întreaga țară și chiar pe plan mondial pentru Mănăstirea construită aici de mai bine de patru veacuri.

Nu este o școală foarte mare, nici ca spațiu,  nici ca număr de elevi, dar este generoasă din alte puncte de vedere.

Învățământul se desfășoară pe un singur schimb, respectiv dimineața, în 25 săli de clasă dintre care două sunt și laboratoare IT.  Beneficiem de apă curentă, de încălzire centrală și de grupuri sanitare moderne, iar elevii și cadrele didactice au acces la o bibliotecă destul de bine înzestrată. 

Există și numeroase neajunsuri legate de grupurile sanitare la Școala Voievodeasa, clădirea Grădiniței cu Program Normal din Sucevița este neterminată după opt ani de la începere, nu avem  bibliotecă funcțională la niciuna dintre școli, cărțile fiind îngrămădite în spații improprii, gardurile nu sunt terminate/refăcute. Sperăm ca viitorul să aducă o mai bună colaborare între toți cei care pot face ceva pentru ca viitorul educației în Sucevița să fie unul firesc.

 

            Director,

prof. Alexandru Jolobai